Ştiri arhivă

Materiale în lilmba română de la secţiunea ştiri, subsecţiunea ştiri arhivate.

Al 7-lea workshop de AEE Budapesta 2011

Specialiştii, studenţii şi reprezentanţii companiilor farmaceutice implicaţi în terapia şi cercetarea deficienţei de C1-inhibitor şi angioedemului ereditar sunt aşteptaţi să participe din toată lume la al 7-lea workshop de AEE desfăşurat în Ungaria, la Budapestea, între 20-22 mai 2011. Pacienţii cu angioedem ereditar care doresc să cunoască sau să prezinte aspecte inedite şi rezultate noi în domeniu sunt de asemenea bineveniţi. În mod similar cu primele şase întâlniri care au avut loc în Ungaria, scopul acestei conferinţe este acela de a facilita cercetarea clinică şi dezvoltarea farmaceuticelor pe baza ultimelor rezultate şi de a contribui la introducerea pe scară globală a metodelor standard de diagnostic şi tratament.

Conferinţa Anuală a Academiei Americane de Alergie, Astm şi Imunologie 2011

18-22 martie, San Francisco, CA, SUA

Conferinţa AAAAI 2011 este o întâlnire de prim rang a experţilor mondiali în domeniul alergologiei şi imunologiei. Printre participanţi se numără clinicieni, cercetători, personal academic, specialişti din ramurile asociate şi toţi cei interesaţi de bolile alergice şi imune. Conferinţa Anuală 2011 va avea loc la San Francisco, CA, SUA, între 18-22 martie.

Evenimente 2010

Workshop Reţeaua Română de Angioedem Ereditar - Tîrgu Mureş, octombrie 2010 | Program | Album imagini |

Trialuri clinice şi terapia bazată pe dovezi în AEE cu deficit de C1-inhibitot, Gargnano, Italia, septembrie  2010 | Program |

Berinert P în România

CSL Behring GmbH Germania a obţinut în 2009 autorizaţia de producere şi punere pe piaţă a Berinert P în România. Berinert P este un agent terapeutic folosit în cazurile de edem angioneurotic ereditar tip I şi II. Berinert P este concentrat de inhibitor de C1 esterază derivat din plasmă umană purificată şi inactivată viral. În prezent Berinert P este autorizat în 28 de ţări din lume printre care şi multe ţări europene.

Firazyr pentru pacienţii cu AEE din România

Comisia Europeană a aprobat în 2008 autorizaţia de punere pe piaţă pentru produsul Firazyr (R) (Icatibant) al firmei de medicamente Jerini AG, Germania, în tratamentul atacurilor acute de angioedem ereditar. în toate ţările uniunii europene. Mecanismul de acţiune al Firazyr constă în blocarea receptorilor B2 ca antagonist al hormonului pepditic bardikinina. Studiile au arătat că bradikinina este crescută la pacienţii cu angioedem ereditar şi este responsabilă de apariţia edemului în timpul atacurilor de angioedem ereditar.

Frecvenţa şi momentul de apariţie al simptomelor prodromale asociate atacurilor de angioedem ereditar

Potrivit unui studiu recent publicat în "Allergy and Asthma Proceedings", 87.0% dintre pacienţii cu AEE raportează prezenţa simptomelor prodromale înaintea ultimului lor atac de AEE şi 95.7% dintre ei au raportat că au avut simptome prodromale înaintea atacurilor de AEE în trecut. Printre cele mai frecvente simptome prodromale raportate au fost oboseala neobişnuită, erupţiile şi durerile musculare. Manifestările prodromale apar survin frecvent înaintea atacurilor de AEE.

Nou mecanism mutagenic în patogeneza angioedemului ereditar

Într-un studiu recent efectuat de un grup de cercetători din Grecia, trei familii neînrudite cu atacuri recurente de angioedem şi nivel antigenic scăzut de C1 inhibitor au fost analizate pentru mutaţiile SERPING1. Una dintre familii a prezentat o aleraţie nouă a SERPING1, caracterizată prin substituţia a doua nucleotide consecutive TC în AA, care au determinat apariţia unui codon terminal (F225X). Autorii consideră că acesta este prima raportare a unei astfel de mutaţii SERPING1, cauzatoare de angioedem ereditar.

Evenimente 2009

Al XXI-lea Congres Mondial de Alergologie, Buenos Aires, 6-10 decembrie 2009

Conferinţa Naţională Anuală a Societăţii de Alergologie şi Imunologie Clinică, Bucureşti, 16-18 octombrie 2009 | Program |

Congresul Balcanic de Boli Rare. Cluj Napoca, 26-27 iunie 2009
| Program |

Evenimente 2005

Workshop: "Angioedemul Ereditar. Prezent şi perspective", Al 4-lea Congres Balcanic de Alergologie şi Imunologie Clinică, Bucureşti, septembrie 2005
| Program | Album |

Al 4-lea Workshop de Deficienţă de C1 INH, Budapesta, Ungaria, 29 aprilie - 1 mai 2005
| Program | Album |

Evenimente 2006

Curs Aplicativ de Alergologie şi Imunologie Clinică, Tg. Mureş, 13 octombrie-9 decembrie 2006
| Program |

Al 4-lea Curs Proiect HAE-network, Budapesta, Ungaria, 5-7 octombrie 2006
| Album |